Boala celiaca la copii - partea I

Boala celiaca la copii - partea I

Generalități

Boala celiacă reprezintă o afecțiune autoimună cauzată de ingestia de gluten. În Europa aproximativ 1-3% din populația totală este afectată. Studiile au demonstrat că în cazul copiilor, șansele variază de la 1/500 la 1/93. În ciuda acestor date, boala celiacă rămâne de cele mai multe ori nediagnosticată, iar în cazul unui copil diagnosticat cu boala celiacă, există alți 7 copii cu boală celiacă nediagnosticată și prin urmare netratată.

Boala celiacă la copii

Cerealele, precum grâul și orzul reprezintă o sursă importantă de gluten. Majoritatea familiilor adoptă un stil de viață în care cerealele reprezintă baza unui mic dejun adecvat. Din acest motiv, copiii consumă zilnic cantități semnificative de gluten. Acest lucru nu reprezintă neapărat o problemă, deoarece glutenul reprezintă o proteină relativ ușor digerabilă. Problema apare atunci când observați că micuțul dumneavoastră dezvoltă o reacție adversă la alimentele care conțin gluten.
După ce copilul dumneavoastră mănâncă, alimentele merg în stomac pentru procesul de digestie. Chimul (conținutul stomacal sub formă de pastă) este transferat în intestinul subțire. Intestinul subțire prezintă mici proeminențe numite vilozități, acestea având rolul de mări suprafața de absorbție și de a crește absorbția de nutrienți. În cazul în care copilul are boala celiacă, sistemul său imunitar va deveni activ de fiecare dată când consumă gluten. Această reacție imunitară determină organismul să producă anticorpi,care distrug vilii aflați în intestinul subțire, oprind astfel procesul de absorbție al vitaminelor și nutrienților

Semne și simptome ale bolii celiace la copii

Fiecare copil care suferă de boala celiacă poate prezenta semne și simptome diferite. În timp ce diareea și pierderea în greutate sunt semnele clasice ale bolii, majoritatea copiilor cu boală celiacă experimentează câteva spre aproape deloc simptome digestive. Boala celiacă la copii este depistată mai ușor în cazul copiilor cu vârste cuprinse intre 6 luni și 2 ani, întrucât aceasta este perioada când părinții încep procesul de diversificare, iar copiii încep să mănânce diverse alimente, apărând astfel pericolul intoleranței la gluten.

Este important de reținut că nou-născuții și bebelușii sub 6 luni nu pot manifesta simptome de boală celiacă, cauzele manifestărilor gastrointestinale fiind de altă natură. 

Copiii mici prezintă semne tipice de boală celiacă, cum ar fi: burta umflată, diaree cronică, durere și incapacitatea de a se dezvolta. Unii copii se pot confrunta cu mâncărimi supărătoare care apar pe piele, ca niște blistere. Aceste blistere apar pe fese, torace, scalp, genunchi și coate. Din punct de vedere medical, această afecțiune este numită dermatita herpetiformis. Copilul dumneavoastră poate prezenta această erupție chiar dacă nu are semne digestive și simptome de boală celiacă.

Fiecare copil manifestă boala în mod diferit, atât în funcție de vârstă cât și ca individ. Chiar dacă diareea și pierderea în greutate sunt semne clasice ale bolii, mulți dintre copii nu manifestă deloc simptome gastrointestinale. 

Astfel, în afară de diaree și de pierderea în greutate, semne ale bolii celiace mai pot fi:

  • Amenie, nivel redus al fierului
  • Oase fragile sau osteomalacie 
  • Densitate redusă a oaselor sau osteoporoză
  • Dureri de cap
  • Oboseală 
  • Dureri articulare 
  • Reflux gastric
  • Arsuri la stomac
  • Smalț dentar afectat 
  • Senzație de înțepături în mâini și picioare 
  • Probleme de echilibru
  • Dureri abdominale 
  • Scaun urât mirositor, scaun de culoare palidă
  • Probleme de concetrare, adesea confundate cu ADHD

În cazul copiilor mai mari, se pot remarca și simptomele următoare:

  • Diaree cronică, de lungă durată
  • Constipație
  • Întârzierea pubertății
  • Statură mică 
  • Probleme de învățare 
  • Deficit de atenție sau probleme de hiper-activitate ( ADHD) 
  • Lipsa coordonării musculare
  • Balonare și dureri abdominale 

Semne și simptome raportate la frecvența cu care sunt întâlnite la copii:

Semne/Simptome  Frecvența cazurilor
Anemie provocată de lipsa de fier 3-16
Alte anemii 3-23
Anorexie 8-35
Pierderea în greutate 44-60
Durere abdominală 8-12
Stare de vomă 26-33
Flatulență 5
Diaree 70-75
Probleme de creștere 19-31
Iritabilitate 10-14
Oboseală cronică 5
Constipație 4-12

Sursă: Signs and Symptoms of CD and related frequencies. Adapted from the ESPGHAN guidelines 2012. from Celiac Disease in Children: A Review, 2015

Cauze ale bolii celiace la copii

Boala celiacă se poate declanșa în urma interacțiunii genelor specifice, din cauza consumului de alimente cu gluten sau a factorilor de mediu, dar cauza precisă nu este cunoscută. Obiceiurile de hrănire ale copilului, infecțiile gastrointestinale, infecții cu bacterii pot de asemenea să contribuie la declanșarea bolii celiace. 

Uneori boala celiacă se poate declanșa ( poate deveni activă pentru prima dată) în urma unei operații, a unei infecții virale sau în urma unui stress emoțional. În cazul femeilor, de exemplu, boala se poate declanșa în timpul sarcinii sau după naștere. 

Este important de reținut că boala celiacă se poate declanșa numai la copiii cu predispoziție genetică, acei copii care prezintă genele de boală celiacă. 

 Procentul de incidență a bolii celiace în țările vestice este estimat la 1% din populație. Boala celiacă este mai des întâlnită la caucazieni. Cu toate acestea boala celiacă este întâlnită în multe grupuri etnice, fiind prezentă la nivel global. 

Continuare: Boala celiacă la copii partea II




Raluca Adam
Raluca Adam

Autor


Comentează