Gustări de vară fără gluten

Gustări de vară fără gluten

Ți-e poftă de ceva sărat, ușor crocant? Există o gustare pentru asta. Dar ce spui de ceva dulce, cremos ? Există o gustare și pentru asta. De la chipsuri și bomboane dulci, gustări pe care trebuie să le consumăm cu moderație, la opțiuni mai sănătoase, cum ar fi fructele proaspete și legumele, există o mulțime de variante fără gluten special dedicate celor care urmează o dietă fără gluten.

Din fericire, ultimii ani au adus o explozie de produse fără gluten pentru cei cu boală celiacă, sensibilitate la gluten non-celiacă sau pentru cei care urmează o dietă fără gluten din alte motive de sănătate. Au apărut extrem de multe idei de gustări, potrivite pentru orice moment al zilei. Unele pot fi aruncate cu ușurință în ghiozdanul de școală, altele se potrivesc la fix în servieta de lucru, iar altele pur și simplu sunt făcute pentru coșul de picnic care așteaptă cu nerăbdare sfârșitul săptămânii.

Gustări proaspete

Alegerea unor gustări proaspete reprezintă o sarcină ușoară, întrucât gustările proaspete sunt cele mai ușor de găsit și implică cele mai puține riscuri de contaminare. Acestea se găsesc cu ușurință peste tot și reprezintă o soluție optimă chiar și pentru persoanele care se află în limitele restrictive ale unei diete stricte fără gluten.

Iată o listă parțială cu ceea ce puteți consuma atunci când vine vorba de gustări proaspete, sănătoase și rapide:

Fructele proaspete sunt aproape întotdeauna o gustare lipsită de gluten. Cu toate acestea, dacă achiziționați fructe care sunt deja tăiate în felii, cum ar fi pepeni sau ananas, va trebui să vă asigurați că producătorul nu a tăiat fructul într-un spațiu în care ar putea fi posibilă contaminarea cu gluten. În general, etichetele specifică acest lucru, dar pentru siguranța dumneavoastră, încercați să cumpărați fructe întregi pe care să le feliați ulterior.

Legumele proaspete sunt, de asemenea, fără gluten – dar au aceleași restricții ca și fructele proaspete legat de manipularea lor. Ele alcătuiesc o gustare delicioasă atunci când sunt asociate cu alimente precum humusul, care este făcut din fasole garbanzo, semințe de susan și condimente. Înainte de a consuma humus alături de legumele preferate, asigurați-vă că produsul are pe etichetă mențiunea "fără gluten".  Unt de semințe de floarea soarelui
Unt de seminte de floarea soarelui



Iaurturile reprezintă de asemenea o alternativă sănătoasă, fără gluten, asta în cazul în care consumați lapte. Multe branduri de iaurt au eticheta „fără gluten”, deci puteți consuma în siguranță un iaurt atunci când simțiți nevoia de o gustare cremoasă. 

Unturile de arahide, de migdale sau de alune, asociate cu diverse legume sau biscuiți fără gluten, pot alcătui o gustare extrem de nutritivă și sățioasă.

Gustări to-go

Gustările fără gluten, de tipul batoanelor proteice, reprezintă o alternativă rapidă și delicioasă în orice moment al zilei. Din gama de produse amarant.ro îți propunem batoanele Raw-Bite, fără gluten, pe care le poți găsi într-o varietate de arome. Ușor de transportat, nu se topesc pe timp de vară în ghiozdan și sunt extrem de gustoase. Vor fi mereu gustarea preferată.

Crackers cu cânepă fără gluten
Crackers cu cânepă fără gluten
Chipsurile de cartofi sau chipurile de tortilla fără gluten sunt extrem de ușor de găsit și reprezintă o gustare simplă, ușor de cărat peste tot.

Chipsurile fără gluten din multicereale oferă o alternativă interesantă, cu un potențial mai sănătos comparativ cu chipsurile făcute din cartofi sau porumb - puteți încerca chipsurile din fasole, cocos sau chiar fructe confiate.

Există desigur o gamă variată de crackers și covrigei fără gluten, pe care îi puteți consuma simpli, cu fructe sau cu un sos handmade fără gluten.

Alegerea gustărilor potrivite fără gluten poate fi o provocare uneori. Cu puțină planificare și cu mult interes, veți găsi cu siguranță alternativele necesare satisfacerii poftei de dulce sau sărat. Piața produselor fără gluten a evoluat mult, iar internetul propune și el o gamă largă de idei handmade pe care le puteți pregăti cu drag.




Raluca Adam
Raluca Adam

Autor


Comentează