Macarons cu umplutură din unt de semințe de dovleac

Macarons cu umplutură din unt de semințe de dovleac

Pentru că este un ingredient de sezon, dovleacul se bucură de o deosebită popularitate în rândul rețetelor noastre. Semințele de dovleac sunt și ele extrem de benefice pentru organism, motiv pentru care vă propunem o rețetă de prăjituri extrem de simplă și gustoasă.

Bogate în proteine, semințele de dovleac pot fi consumate și sub forma de unt. Extrem de practic, untul de semințe de dovleac este un mix incredibil de proteine, fibre, magneziu, vitamine, zinc, fier, potasiu și antioxidanți.

Iată lista ingredientelor de care ai nevoie pentru prepararea rețetei:

Ingrediente:
1 ceașcă de unt nesărat, la temperatura camerei
½ ceașcă de zahăr granulat
½ ceașcă de zahăr brun
½ ceașcă de melasă pură
2¼ lingurițe de praf de copt
1 linguriță de sare
1 linguriță de scorțișoară
1 linguriță de cuișoare
1 linguriță de ghimbir măcinat
2 ouă mari
3 ½ cești de făină fără gluten de migdale
unt de semințe de dovleac pentru umplutură

Instrucțiuni:
1. Într-un bol de dimensiune medie, amestecați făina, praful de copt, sarea, scorțișoara, cuișoarele și ghimbirul. Amestecați constant până când ingredientele se combină omogen. După ce ați terminat de amestecat, puneți bolul deoparte.
2. Adăugați în recipientul mixerului untul, zahărul granulat și zahărul brun. Amestecați cu mixerul până când obțineți un amestec ușor și pufos. Adăugați ulterior melasa și amestecați până se înmoaie. Adăugați ouăle, pe rând, amestecați bine după fiecare adăugare. Adăugați aproximativ 1/2 din amestecul de făină și amestecați puțin. Repetați până când toată făina este amestecată. Adăugați și ingredientele de la pasul 1 și amestecați continuu. După ce ați obținut o compoziție omogenă, acoperiți cu o folie de plastic și lăsați la frigider timp de aproximativ 30 de minute.
3. Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Adăugați foile de copt în interiorul tăvii și pregătiți un bol cu zahăr granulat pentru a rula prăjiturile înainte de a le așeza în tavă.
4. Scoateți compoziția de la frigider și formați cu aceasta niște forme asemănătoare unor mingi sau bile, pe care le rulați în zahăr și pe care le așezați în tavă.
5. După ce ați așezat prăjiturele și le-ați pus la cuptor, lăsați-le la copt pentru aproximativ 10 minute. După aceea opriți cuptorul și lăsați-le să se răcească în tavă pentru alte 5-10 minute.
6. După ce s-au răcit, tăiați-le în câte două bucăți, asemeni unor macarons și adăugați umplutura din unt de semințe de dovleac.
7. Puneți prăjiturele la frigider și scoateți-le cu 30 de minute înainte de a le servi. *prăjiturile fără umplutură nu necesită să fie ținute la frigider.




Raluca Adam
Raluca Adam

Autor


Comentează